Jocuri cu cărți: Cele mai iubite jocuri de cărți în 2025

Muzică, energie bună și jocuri cu cărți – cele trei elemente ce nu lipsesc aproape niciodată de la petreceri, reuniuni de familie sau întâlniri cu prietenii. Pentru că jocurile de cărți sunt super versatile și creative. Îmbină cu naturalețe discuțiile relaxate din cercurile sociale cu adrenalina și competiția unui joc. Se joacă în 2, 3 sau mai mulți – iar online, chiar și solo!

Cu cele mai variate scopuri – educativ, distractiv, divinație – cărțile de joc au fost prezente timp de secole în viețile noastre. Astăzi vorbim despre amprenta lor pe distracție. Dacă și tu le adori, pregătește-te pentru o incursiune printre cele mai populare jocuri de cărți!

Autor:

Daniel Nazare

-

Publicat Luni, 15 Aprilie 2024, 14:24

Disclaimer simbol triunghi iconJucătorul.ro își propune să va ofere mereu cele mai exacte și actualizate informații. Va informăm că unele linkuri de pe site pot fi linkuri de afiliere. Ele nu aduc nici un cost suplimentar pentru cititori, dar pentru care noi putem primi un comision care ne ajută la menținerea site-ului.

Cele Mai Populare Jocuri Cu Cărți

JocuriDescriere
Macao, Șeptică, Kems 👨‍👨‍👦‍👦 Jocuri cu cărți în grup
Blackjack, Solitaire, Poker🧑 Jocuri de cărți singur
King’s Cup, Uno cu pedepse🔞 Jocuri cu cărți pentru adulți
Război, Trombon, Cruce✨ Alte jocuri de cărți renumite

1. Macao

Ce trebuie să știi

La Macao e important să cunoști câteva denumiri și valori ale cărților de joc speciale. Spre exemplu, cărțile de pedepse 2 și 3 obligă următorul jucător să ia 2, respectiv 3 cărți din teanc – de aceea se numesc umflături. Poți bloca o astfel de pedeapsă cu cartea 7. Sau dacă ai altă umflătură cu care să acoperi, poți mări și transfera pedeapsa următorului jucător.

Similar, cartea 4 obligă următorul jucător să aștepte o tură, și o poți acoperi cu un alt 4 ca să scapi de pedeapsă, iar următorul jucător să stea 2 ture. Și Asul este util, fiindcă poți schimba culoarea sau numărul cărții cum vrei tu.

Ultimele cărți de pedepse importante sunt K și Jokerii. Dacă pui jos jokerul negru, trebuie să iei din teanc 5 cărți. Pedeapsa se ridică la 10 cărți dacă ai jokerul roșu. Iar K presupune ca jucătorul de lângă tine să ridice 5 cărți din teanc. K negru pedepsește jucătorul de dinaintea ta, K roșu îl pedepsește pe cel de după tine.

Jocuri-cu-carti-MacaoCum se joacă

  1. Se începe cu 5 cărți în mâna fiecărui jucător, plus una jos, lângă teanc, întoarsă cu fața în sus.
  2. Regula de bază – pentru fiecare jucător – e să adaugi o carte de aceeași culoare sau număr peste cartea de jos. (Exemple: treflă peste treflă, inimă roșie peste inimă roșie, 6 de inimă roșie peste 6 de treflă).
  3. Dacă nu ai o carte de aceeași culoare sau de același număr, iei o carte din teanc.
  4. Dacă se termină toate cărțile din teanc, se face unul nou din cărțile de jos și jocul continuă.
  5. Când rămâi la o singură carte în mână, trebuie să strigi obligatoriu MACAO. Dacă uiți să o faci – sau nu o faci intenționat – pedeapsa este să iei 5 cărți din teanc.

winner iconCine este câștigător

Câștigă cine termină primul toate cărțile din mână. Dacă joacă 3 sau mai multe persoane, Macao se poate continua și după anunțarea primului câștigător. Până rămâne un singur jucător cu cărți în mână, pentru a stabili un clasament final.

 

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2-6 jucători 54 de cărți (un pachet întreg de 52 de cărți plus cei 2 jokeri) Să fii primul care rămâne fără cărți în mână

2. Șeptică

Ce trebuie să știi

Șeptică are unele dintre cele mai ușoare reguli de jocuri de cărți. Se joacă în principal cu 32 de cărți. Pentru varianta de joc de cărți în 3, se scot doi optari și se joacă cu 30 de cărți.

Fiecare șeptar este numit tăietură. Spre deosebire de multe alte jocuri de cărți românești, la șeptică nu toate cărțile îți aduc puncte. Doar A și 10 au valoare la calculul final, însumând 8 puncte. Așa că asta urmărești ca să obții cel mai mare punctaj. Să ai cele mai multe cărți de 10 și As.

Cum se joacă

  1. Jocul începe împărțind câte 4 cărți fiecărui jucător.
  2. După fiecare rundă, fiecare jucător mai ia câte o carte din teanc, ca să rămână cu 4 cărți în mână.
  3. Primul jucător pune jos o carte, urmând ca și următorul jucător să pună jos o carte. Dacă a doua carte e identică primeia sau e tăietură, se numește că jucătorul a obiectat.
  4. Jocul continuă atâta timp cât continuă și obiecțiile, adică un jucător pune jos o carte identică sau o tăietură.
  5. Când un jucător nu mai obiectează, cărțile îi revin celuilalt, iar jocul continuă.

 

 

winner iconCine este câștigător

Câștigă cine are cele mai multe puncte la final (adică cei mai mulți Ași și Zecari). Dacă un jucător nu are nici un 10 sau As, câștigătorului i se dublează punctele.

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2-6 jucători 32 de cărți (7, 8, 9, 10, J, Q, K, A) Să ai cel mai mare număr de puncte

3. Război

Ce trebuie să știi

Este unul dintre cele mai cunoscute jocuri de cărți în 2, cu reguli foarte simple. De aceea și este foarte ușor de învățat încă din copilărie. Se joacă cu toate cărțile din pachet, dar cele mai importante sunt cele mai valoroase, respectiv J, D, K și As.

Este unul dintre cele mai banale jocuri cu cărți de joc ungurești, dar se poate juca fără probleme cu orice pachet.

Jocuri-cu-carti-RazboiCum se joacă

  1. Toate cărțile se amestecă, apoi rămân întoarse cu fața în jos, în teanc.
  2. Fiecare jucător primește câte o carte în fiecare rundă, și cele două se compară.
  3. Jucătorul cu cartea cea mai mare câștigă runda, și se începe o nouă rundă.
  4. Dacă jucătorii au cărți cu aceeași valoare, se declară război. Fiecare jucător ia din teanc atâtea cărți câte arată prima carte pusă jos.
  5. Jucătorul cu ultima carte cea mai mare câștigă războiul, și jocul continuă.

 

winner iconCine este câștigător

Victoria aparține jucătorului care reușește să adune toate cărțile, câștigând suficiente runde și războaie până când celălalt jucător rămâne fără cărți.

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2 jucători 54 de cărți (un pachet întreg, inclusiv cei 2 jokeri) Să câștigi toate cărțile

The Card Counter, lansat în 2021, este povestea unui veteran de armată care devine un jucător de cazinou și este urmărit de fantomele din viața lui de militar. Printre actori îi vei întâlni pe Oscar Isaac, Tiffany Haddish și Tye Sheridan.

Filmul a câștigat Indiana Film Journalists Association, US 2021 pentru cel mai bun actor Oscar Isaac și Valladolid International Film Festival 2021 pentru cel mai bun scenariu. Încasările din box office au fost de 5 milioane de dolari, dar filmul este unul apreciat de jucătorii de noroc din lumea întreagă.

4. Kems

Ce trebuie să știi

Kems se joacă în minimum 4 și maximum 6 jucători, care se grupează în echipe. Totuși, poți să adaptezi jocul chiar și pentru până la 12 jucători. În acest caz poți adăuga și un al doilea pachet. Întotdeauna se scot jokerii înainte de începerea jocului.

Kems este unul dintre puținele jocuri de cărți pe echipe care nu țin doar de noroc, ci și de strategie și comunicare. Este un joc atât al comunicării verbale, cât și non-verbale – vei înțelege asta mai bine citind regulile.

Cum se joacă

  1. Jocul începe prin formarea echipelor de câte doi jucători.
  2. Trebuie să stabilești un semn secret și cât mai subtil cu coechipierul tău. Poate fi clipitul, ritmul respirației, sau orice alt semn non-verbal.
  3. Fiecare jucător primește câte 4 cărți, și alte 4 se pun jos cu fața în sus.
  4. Pe rând, fiecare jucător ia cărți de jos, dar pune înapoi tot atâtea cărți câte a luat.
  5. Dacă tu, coechipierul tău sau amândoi reușiți să formați perechea, trebuie să vă înțelegeți prin semne ca să strigați Kems (primiți 1 punct) sau dublu Kems (pentru 2 puncte).
  6. Asigură-te că semnele către și de la coechipierul tău sunt discrete. Dacă echipa adversă se prind, pot să strige contra Kems și să primească ei punctul vostru.
  7. Când niciun jucător nu mai ia cărți de pe masă, ele se înlocuiesc și începe o nouă rundă

 

winner iconCine este câștigător

Câștigă echipa care ajunge prima la 5 puncte. Punctele sunt obținute prin câștigarea rundelor sau îndeplinirea unor obiective stabilite de la început.

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2-12 jucători 52 sau 104 cărți (1 sau 2 pachete) Să rămâi primul fără cărți în mână

5. Trombon

Ce trebuie să știi

La fel ca în cazul jocului de cărți Kems, și la Trombon te ajută intuiția. Pentru că ține atât de noroc, cât și de cum observi gesturile și obiceiurile adversarilor. Trombon, aici, este folosit cu sensul de păcăleală, minciună.

Pot juca până la 12 participanți, ceea ce îl face una dintre cele mai inspirate idei de jocuri de cărți în familie pentru cele numeroase care se strâng la masa de petrecere sau pur și simplu la un joc de seară.

Cum se joacă

  1. Toate cărțile din pachet se împart în mod egal tuturor jucătorilor.
  2. Primul jucător pune pe masă câte cărți vrea, cu fața în jos, și anunță ce cărți sunt.
  3. Și următorii jucători procedează la fel, pe rând.
  4. Înainte ca primul jucător să pună din nou cărți jos, oricare dintre jucători poate să strige TROMBON.
  5. Dacă cărțile de pe masă nu corespund cu cele anunțate, cel care a strigat TROMBON a avut dreptate, iar cel care a anunțat greșit ia toate cărțile.
  6. Dacă cărțile de pe masă corespund cu cele anunțate, cel care a strigat TROMBON a greșit, și ia el toate cărțile.
  7. În mod identic poți striga TROMBON DE CĂRȚI dacă bănuiești că numărul de cărți puse pe masă nu corespunde cu cel anunțat.
  8. Dacă nimeni nu detectează o minciună, aceasta se acceptă. Se poate face orice trombon cu cărțile (număr, culoare sau valoare).

 

winner iconCine este câștigător

Câștigă jucătorul care rămâne primul fără cărți în mână, reușind să joace toate cărțile conform regulilor jocului.

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2-12 jucători 52 sau 104 cărți (1 sau 2 pachete) Să rămâi primul fără cărți în mână

6. Popa Prostu

Ce trebuie să știi

Când joci Popa Prostu, numărul de cărți folosite depinde de numărul jucătorilor. Se aleg atâtea perechi de 4 cărți câți jucători sunt. La acestea se adaugă o carte suplimentară, care va fi Popa Prostu. Pasionații de jocuri cu cărți de joc aleg deseori Jokerul sau K de inimă roșie să fie Popa Prostu.

Asta înseamnă că pentru 2 jucători, se vor alege 9 cărți (2 perechi de câte 4 cărți, plus popa prostu). Cu același calcul, pentru 3 jucători se aleg 13 cărți, iar pentru 4 jucători se aleg 17 cărți.

Cum se joacă

  1. Fiecare jucător primește câte 4 cărți la începutul jocului, un singur jucător primește 5.
  2. Începe jucătorul care are 5 cărți, lăsând o carte jos.
  3. Următorul jucător ia cartea de jos, și pune pe masă alta.
  4. Jocul continuă astfel până când unul din jucători reușește să obțină o pereche (adică are toate cele 4 cărți cu aceeași valoare).
  5. Jucătorul care obține perechea lasă cărțile jos, și cel care e prins cu Popa Prostu în mână este numit Popa Prostu al acelei runde.

winner iconCine este câștigător

Câștigă jucătorul care obține primul cele 4 cărți identice. Câștigătorul este cel care alege o pedeapsă pentru Popa Prostu. Ceea ce îl face una dintre cele mai interesante alegeri de jocuri de băut cu cărți, pentru că pedepsele pot deveni foarte creative.

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2+ jucători Nr. egal de perechi de 4 cărți cu nr. de jucători, plus o singură carte numită Popa Prostu Să anunți primul o pereche de 4 cărți identice

7. Maciupiciu

Ce trebuie să știi

Ca să înțelegi regulile Maciupiciu, e important să știi că se numește pereche oricare set de 4 cărți cu același număr dintr-o suită (adică aceeași carte în toate culorile: romb, treflă, inimă roșie, inimă neagră).

Ține minte și că jucătorii nu sunt obligați să răspundă întrebărilor decât cu strictul necesar. Nu sunt obligați să dea alte detalii. Spre exemplu, când întrebi pe cineva dacă are un As, îți poate răspunde afirmativ, fără să-ți spună că are chiar doi Ași.

Cum se joacă

  1. Fiecare primește câte 5 cărți din pachet, și oricare jucător poate începe jocul.
  2. Începi prin a-i întreba pe rând pe ceilalți jucători dacă au anumite cărți (obligatoriu cărți care îți trebuie ca să formezi o pereche). De exemplu, poți întreba dacă are zecari, ași, damă etc.
  3. În cazul în care primești un răspuns afirmativ, trebuie să ghicești câte. De exemplu, poți întreba dacă are 2 zecari, sau un 3, etc.
  4. Dacă ghicești corect, trebuie să ghicești și suita. De exemplu, inimă roșie și inimă neagră.
  5. Dacă ghicești corect, primești cărțile respective și jocul continuă până când nu mai ghicești corect.
  6. Dacă nu ghicești corect, iei o carte din teanc.
  7. Cine adună o pereche, trebuie să o pună jos.
  8. Jocul se încheie când toate cărțile de jos se termină.

winner iconCine este câștigător

Câștigă jucătorul care adună cele mai multe perechi de cărți în momentul încheierii jocului, evidențiindu-și abilitățile de observație și strategie în a identifica și a forma perechi în timpul partidei.

Nr jucători Cărți de joc Scopul jocului
2+ jucători 52 de cărți (un pachet de cărți clasic) Să formezi cât mai multe perechi (4 cărți dintr-o suită)

Jocuri de cărți pentru adulți

Fără îndoială că jocurile de mai sus sunt competitive și distractive, dar știm și că la petrecerile de adulți nu lipsește alcoolul. Să-i îmbini aroma și efectele cu jocuri de societate cu cărți sau pur și simplu cu jocuri pe pedepse poate avea rezultate amuzante și memorabile. Uite 2 tipuri de jocuri pentru adulți cu cărți și alcool și cum se joacă pas cu pas.

 

  • UNO cu pedepse de băut

    Dacă îți plac jocurile cu cărți, sigur ai jucat cel puțin o dată și clasicul UNO. În varianta pentru adulți, cărțile sunt aceleași, iar regulile sunt foarte similare – doar că intră în joc și consumul de alcool. Jocul devine astfel mai intens și posibil mai amuzant.

    În loc să iei cărți suplimentare ca pedeapsă că ai uitat să strigi UNO, trebuie să bei de 4 ori. Inversatul sau săritul e tot o pedeapsă să bei o dată. Draw-Two înseamnă să bei de două ori. La fel ca la UNO clasic, câștigă cine termină primul toate cărțile din mână. Iar jucătorul prins cu cele mai multe cărți este pedepsit să-și termine toată băutura.

  • Kings Cup

    Încă unul dintre cele mai incitante jocuri cu cărți de joc pentru adulți, ce include și consumul de alcool, este Kings Cup, care presupune câte o acțiune pentru fiecare carte. Spre exemplu, Asul înseamnă că toată lumea trebuie să bea. Optarul îți permite să alegi pe cineva care să bea cu tine, iar J îți permite să alegi tu o nouă pedeapsă.

    Se joacă cu un pachet standard de 52 de cărți, și este nevoie de 2+ jucători. Dar ca la orice joc de băut, cu cât mai mulți cu atât mai bine. Adevăratul potențial de distracție al jocului îl vezi când joci într-un grup de 4-12 persoane.

Întrebări frecvente despre jocurile cu cărți

Care sunt cele mai populare jocuri de cărți românești?

Macao, Kems, Șeptica, Războiul, Popa Prostu, Trombonul și Maciupiciu sunt 7 dintre cele mai populare jocuri de cărți românești. Poți citi mai multe despre fiecare dintre acestea mai sus pe pagina aceasta, și poți găsi și ghiduri dedicate pe site-ul nostru.

Care sunt cele mai jucate jocuri de cărți în 2?

Două dintre cele mai populare și jucate jocuri de cărți cu 2 jucători sunt 66 și Război, care se joacă doar în 2. Foarte apreciate sunt și Șeptică, Trombonul și Macao, unde se pot alătura și mai mulți participanți.

Ce jocuri de cărți pot juca singur?

În general, cele mai accesibile jocuri de cărți singur sunt cele pe calculator, unde joci singur sau contra computerului. Dar le poți juca și cu cărți de joc reale, urmând aceleași reguli. Cele mai populare sunt Solitaire și versiunile sale, Blackjack sau Poker.

Există jocuri cu cărți de joc pentru adulți?

Da, există, și de multe ori ele includ folosirea alcoolului sau alegerea pedepselor mai îndrăznețe. Kings Cup și UNO cu pedepse de băut – despre ale căror reguli ți-am povestit mai sus – sunt două dintre cele mai jucate la petrecerile de adulți.

Ce jocuri de cărți pot juca pe calculator?

Solitaire și Spider Solitaire erau în urmă cu ceva timp două dintre cele mai cunoscute jocuri cu cărți gratis pe orice calculator. Astăzi, mulțumită platformelor avansate ale cazinourilor online, poți juca mult mai multe jocuri gratuit sau pe bani reali, direct de pe laptopul/calculatorul propriu. Blackjack, poker și baccarat sunt doar câteva dintre acestea.

Concluzie: Încearcă cele mai populare jocuri de cărți

imagine daniel nazare autor

Daniel Nazare

Autor, Jucătorul.ro

Aproape 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, Prosport, Adevărul, Cancan și Click.ro. A fost invitat permanent, de-a lungul timpului, la posturile GSP TV, TV Sport, Telesport, Sport.ro și Digi Sport. A scris la rubrica de opinii pentru ProSport, Adevărul, Evenimentul  Zilei, Ilfov Sport, 100% Sport. Daniel Nazare este prezentator de emisiuni la Radio Sport Total FM, singurul post de profil din România și invitat la televiziunea Sport.ro. Este acum senior-editor la Prosport, unde semnează opinii și analize, dar scrie și articole zi de zi.

sageata verde sus buton
Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Checkboxes